Bogdan Loghin, Primarul Tuturor Rădăuțenilor a fost ÎNVESTIT

0
923
Bogdan Loghin, Primarul Tuturor Rădăuțenilor a fost INVESTIT

Astăzi, 28 Octombrie, a avut loc ședința de constituire prin intermediul căreia a fost învestit noul Primar, Bogdan Loghin și Consiliul Local din municipiul Rădăuți.

Ședința de constituire a avut loc la Casa de Cultură Rădăuți. În cadrul ședinței au participat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, un prefect cu origini rădăuțene, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, dar și deputatul PNL Dumitru Mihalescul.

La Ședința de Constituire și-au depus jurământul noii Consilieri Locali ai municipiului Rădăuți, cât și noul primar ales, Bogdan Loghin.

Întrucât Partidul Național Liberal sprijină tinerii, în componența Consiliului Local Rădăuți intră de această dată și tineri competenți și dornici de schimbare, precum este și Președintele TNL Rădăuți, Tibeică Silviu-Cătălin.

Rădăuțenii așteaptă, când ajung în administrația publică, să nu li se ceară șpagă. Rădăuțenii așteaptă, când își trimit copiii să învețe pentru a ocupa posturi să nu li se ceară șpagă și noi trebuie să fim foarte atenți ce orizonturi le deschidem. Este cel mai prost moment să facem un bilanț cu cine și ce a făcut mai mult, pentru că noi suntem în război pandemic. Suntem într-o situație cu care nu ne-am mai confruntat. În momente grele, trebuie să fim uniți, nu să ne scoatem ochii, nu să facem bilanț și să tragem linie cine este mai puternic sau nu. Cred că prin ceea ce am spus și prin ceea ce voi dovedi împreună cu echipa din care fac parte, vom scăpa de aceste discuții. Toți rădăuțenii s-au săturat de aceste lucruri și așteaptă fapte.”, a conchis primarul Bogdan Loghin.

Spre finalul evenimentului, Bogdan Loghin a convocat o ședință de îndată prin care va fi numit viceprimarul municipiului Rădăuți.

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here