Vocea Tinerilor: Comuna Marginea, un model de participare civică prin proiectul „Let Youth Cook”

0
474

Grupul „Tinerii Mărgineni” anunță cu entuziasm rezultatele finale ale etapei de vot public din cadrul inițiativei „Let Youth Cook” – Ediția 2025. Această competiție de idei face parte din programul „SporfiTU: Ieși din Zona de Confort prin Sport!”, o platformă participativă dedicată printre altele și implicării active a tinerilor în dezvoltarea comunitară locală.

Proiectul „Let Youth Cook”, desfășurat în perioada 19-29 iunie, a fost creat pentru a stimula tinerii din Marginea să propună soluții inovatoare și adaptate nevoilor reale ale comunității. Implementat de grupul ,,Tinerii Mărgineni” cu sprijinul organizației ,,True Health” și al Primăriei com. Marginea, și finanțat prin Corpul European de Solidaritate, concursul a generat un dialog constructiv între tineri și factorii decizionali locali.

Din cele 18 propuneri inițiale, 16 au fost validate și supuse votului public, cu un total impresionant de 536 de voturi exprimate.

Proiectul „Bikepark” – câștigătorul ediției 2025

Proiectul „Bikepark”, propus de Lungu Darius, a fost declarat câștigător, acumulând 134 de voturi (25% din total). Această inițiativă răspunde nevoii tinerilor pentru infrastructură sportivă și recreativă în mediul rural, contribuind la promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Grupul „Tinerii Mărgineni” se angajează să sprijine implementarea acestui proiect, care va deveni un punct de referință pentru bunăstarea generației tinere din Marginea.
Procesul de selecție și validare a ideilor a fost coordonat de o comisie dedicată, formată din Ștefan BALAN, Irina COVAȘĂ, Denis Nicolae MIHALESCU și Adrian Ștefan MAFTEAN.

Diversitatea propunerilor și impactul participativ

Alte proiecte remarcabile au fost:

  • „Centrul de Educație și Creativitate pentru Tineri (CECT)” (Lungu Ioana, 67 voturi), evidențiind nevoia de spații educaționale non-formale.
  • „Meci (campionat) de handbal” (Cazac Sabina, 65 voturi), subliniind rolul sportului în coeziunea socială.
  • „Marginea în rift (campionat de LoL)” (Grigorean Andrei, 106 voturi), o inițiativă digitală ce reflectă angajamentul și creativitatea tinerilor.

Mesaje cheie din partea organizatorilor:

„Și la sat se poate! ,,Let Youth Cook” demonstrează că, atunci când tinerilor li se oferă contextul, sprijinul și încrederea de care au nevoie, pot deveni actori ai schimbării. Cele 16 proiecte validate și cele 536 de voturi arată clar că există inițiativă, idei și dorință de implicare. Ne propunem să continuăm acest exercițiu democratic în fiecare an, ca vocea tinerilor să fie tot mai puternică. Ei nu mai sunt doar viitorul, ci prezentul care îndrăznește, creează și transformă. Iar datoria noastră este să le fim aproape și să păstrăm vie această flacără a schimbării.” a spus Adrian Ștefan Maftean, Mentor „Tinerii Mărgineni” și Președinte „True Health”

Ștefan Balan, Coordonator al grupului Tinerii Mărgineni” a adăugat: „Suntem impresionați de mobilizarea și implicarea tinerilor pe tot parcursul proiectului, de la momentul propunerilor până la cel al votului. Felicităm toți participanții și ne angajăm să susținem concret implementarea ideii votate împreună cu toți partenerii, în frunte cu primăria com. Marginea.”

Procesul participativ consolidat prin inițiativa „Let Youth Cook” întărește bazele dezvoltării sustenabile în comuna Marginea, punând accent pe implicarea tinerilor și pe stimularea inițiativei civice. Urmează etapa de colaborare pentru detalierea și implementarea proiectului „Bikepark”, în acord cu rezultatele votului și cu obiectivele programului, cu sprijinul activ al administrației locale, căreia îi mulțumim pe această cale.

https://linktr.ee/marginea.youth

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here