Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, între cele 1300 de universități de top din lume și pe locul 6 în România

0
88

Conform QS World University Rankings 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, se află între cele 1300 de universități de top din lume și pe locul 6 în România.

Ediția 2022 a QS World University Rankings marchează un moment istoric în parcursul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. USV este inclusă, în premieră, în rândul instituțiilor de învățământ superior relevante la nivel global și face parte din eșalonul universităților 1201+, fiind una dintre cele 1300 de universități de excelență pe plan mondial.

Privind retrospectiv, constatăm progresul continuu pe care USV l-a înregistrat în cadrul QS University Rankings: dacă în anul 2015 a fost inclusă pentru prima dată în analizele acestui clasament, iar în ediția pentru anul 2021 s-a clasat pe poziția 164 în secțiunea topului dedicată universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală, în ediția 2022, USV face saltul din clasamentul regional în cel mondial.

În ultimii ani, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a înregistrat rezultate remarcabile în ceea ce privește clasările în topuri internaționale. Astăzi, universitatea suceveană confirmă din nou, realizând cea mai bună clasare din istoria sa: locul 6 între cele mai bune universități românești, ierarhizate în topul aferent anului 2022. Menționăm faptul că, la nivel național, în noua ediție a topului se regăsesc 11 universități, dintre care 4 au fost incluse în clasament pentru prima dată.

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here