Ediția a V-a a Șezătorii Vicovenilor a debutat cu succes, marți, 3 februarie 2026, reunind zeci de iubitori ai tradițiilor, meșteșugari, pasionați de cultură populară, reprezentanți ai adiministrației publice locale și județene, preoți, elevi, părinți, bunici și numeroși artiști.
Primele două zile ale evenimentului, marți, 3 februarie și miercuri, 4 februarie 2026, s-au desfășurat într-o atmosferă autentică, de sărbătoare, la Centrul Cultural Bucovina, Vicovu de Sus.
Diversitatea activităților prezentate, cât și a atelierelor de lucru pentru copii și pentru toți cei prezenți au devenit un punct de atracție, alături de meșteșugari din Bucovina, Botoșani, dar și din alte zone. Războiul de țesut, depănatul, torsul, cusutul, brodatul, realizarea draniței, încondeiatul ouălor, realizarea opincilor au adus în atenția publicului tainele meșteșugarilor de odinioară.
Într-un decor autentic de gospodărie bucovineană, realizat cu multă migală de organizatori, împreună cu gospodarii locului, au evoluat grupui de copii, tineri și adulți din Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Rădăuți. Aceștia au prezentat scenete inspirate din șezători, cântece și dansuri populare.
Artiștii invitați din Bucovina, Botoșani, Mehedinți, Ucraina au adus voie bună, prin ritmurile și cântecele reprezentative ale zonei din care provin, iar publicul nu a ezitat să se prindă la joc, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității. ,,Ora de cultură” a prilejuit și lansarea unei cărți în prezența doamnei Daniela Ceredeev, Inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Suceava, dar și a altor invitați.
Următoarele două zile îmbie participanții la șezătoare, joc și voie bună, dar și în a admira lucrări de artă, icoane și desene tematice. Joi, 5 februarie, au evoluat ansambluri din Marginea, Calafindești, Negostina, Vicovu de Sus, Rădăuți, în intervalul 14-17. În intervalul 17-18, rezervat ,,orei de cultură”, Dr. Viviana Huțuleac a prezentat detalii despre expoziția de icoane ,,Cale către Cer” a Lector. Univ. Dr. Ana Platon, artist iconar, cât și despre expoziția ,,Lumea satului” a elevei Emilia Popescu, alături de Paul Torac, etnolog și autor al mai multor volume cu specificul huțul care au fost prezentate, cât și detalii despre noul volum care urmează să fie publicat. Programul artiștilor Alexandra Dan, Ilie Dură, Bianca Hrișcă, Diana Hrihor, Diana Sârbu, Taraful Florin Mucea alături de membrii Ansamblului studențesc ,,Arcanul” din Suceava au încântat publicul prezent în seara zilei de joi.
Șezătoarea Vicovinelor, ajunsă la cea de a V-a ediție, continuă până astăzi, 6 februarie.

































