ZI ISTORICĂ: Guvernul Dăncila a fost DEMIS!

0
121
Viorica Dancila

Guvernul Dăncilă a fost DEMIS, după ce moțiunea de cenzură depusă de opoziție a trecut. Moțiunea de cenzură a fost votată joi pe 10.10.2019 în Parlament. Pentru ca moțiunea să treacă era necesar un număr de minim 233 de voturi pentru. S-au înregistrat 238 de voturi pentru, 4 împotrivă și nici o abținere.

Viorica Dăncilă a fost premierul României timp de un an și aproape 9 luni, fiind investită în funcție în 29 ianuarie 2018 după demisia lui Mihai Tudose.

După ce a fost anunțat rezultatul, fostul premier al României, Viorica Dăncilă i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să numească un premier cât mai repede.

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal a confirmat că el este cel care va fi propus ca premier și a anunțat că vineri se va întruni Biroul Politic Național al partidului și se va stabili o strategie pentru perioada următoare.

Președintele USR, Dan Barna, consideră că în acest moment cea mai potrivită soluție o reprezintă alegerile anticipate.

Următoarea mișcare a președintelui României, Klaus Iohannis este chemarea partidelor la consultări pentru desemnarea unei noi propuneri de premier, care se va prezenta cu un nou Cabinet în Parlament, pentru a primi votul deputaților și a senatorilor.

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here