Dumitru Mihalescul: „Veniturile românilor trebuie să crească în mod real, nu pe hârtie”

0
635
Dumitru Mihalescul PNL

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, susține într-o declarație politică, faptul că veniturile românilor trebuie să crească în mod real, nu pe hârtie.

Domnule Preşedinte,

Stimaţi colegi,

Niciodată PSD nu a împrăștiat minciuni mai grosolane ca acum, chiar și după ce Guvernul a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Zi de zi lideri PSD sau foști miniștri în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă ne spun că au construit nu știu câți kilometri de autostrăzi, că au reabilitat nu știu câte căi ferate, că au renovat școli și spitale și că România stă mai bine decât Germania și Franța la capitolul calității serviciilor publice. Tot ceea ce ei spun că au făcut, reprezintă în fapt marile dimensiuni ale eșecului total al PSD la guvernare: niciun proiect major de infrastructură nu a fost demarat de peste 7 ani, căile ferate au fost abandonate sau închise, iar trenurile circulă tot mai lent și pe tot mai puține rute, școlile sunt tot cu toaleta în curte, iar spitalele administrate de Guvern sunt focare de infecție pentru pacienți. În urma celor peste 7 ani de guvernare PSD, românii și România nu au câștigat nimic! Nu întâmplător, noi, liberalii, am numit guvernele PSD ca fiind guvernele șanselor ratate pentru România.

Stimați colegi,

Cea mai mizerabilă minciună care stă pe buzele membrilor PSD este aceea că PNL vine la guvernare și va tăia pensii și salarii! Cât de neom să fii ca să bagi spaima în oamenii, în condițiile în care numai PSD vorbește despre tăieri de venituri! Ei vorbesc pentru că au experiență în așa ceva. Ei au tăiat vreme de 3 ani de zile din veniturile populației cu ajutorul celei mai meschine pârghii și anume prin inflație. Fiecare român poate constata că astăzi, după ultimii 3 ani de guvernare PSD, cu bani ceva mai mulți cumpără mai puține produse și abia dacă mai poate plăti facturile la utilități!

Stimați colegi,

Partidul Național Liberal va majora veniturile populației, însă nu pe hârtie, ci în mod real! Personal, alături de colegul meu Robert Sighiartău am inițiat două acte normative aprobate de Parlament prin care am reușit să majorăm alocațiile de stat pentru copii și să asigurăm indexarea acestora, în fiecare an, de la fiecare 1 ianuarie! Asta înseamnă să crești venituri și să te asiguri că puterea de cumpărare va fi menținută, nu scăzută!

În scurt timp, vom avea un guvern liberal care va repara stricăciunile produse de guvernele PSD. Veți constata că Guvernul PNL va elimina acele măsuri toxice care au generat creșteri de prețuri peste noapte și care au distrus puterea de cumpărare a românilor. În numai câteva luni se va vedea că PSD trăiește numai din minciună și că minciuna nu ține de foame! Oamenii vor constata singuri că numai prin politicile promovate de PNL – axate pe muncă, investiții, educația tinerilor, profesionalism – se poate ajunge la prosperitatea pe care să o simtă fiecare cetățean.

Vă mulţumesc,
Deputat PNL
Dumitru MIHALESCUL”

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here