Dumitru Mihalescul atrage atenția autorităților rădăuțene în privința amplasării nepotrivite ale târgurilor publice din oraș

0
564
Dumitru Mihalescul critica dur PSD-ALde

Deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, atrage atenția autorităților care decid la nivelul Municipiului Rădăuți că amplasarea unor târguri, expoziții sau manifestări publice în zone nepotrivite din centrul orașului, paralizează circulația, blochează total activitatea din Rădăuți și generează o puternică nemulțumire în rândul cetățenilor, stricând festivismul acestor manifestări pe care le apreciem cu toții:

”Nu cred că este vreun cetățean care să nu aprecieze frumusețea culturală și importanța târgurilor artizanale și expozițiilor meșteșugărești care se desfășoară la noi în județ de ani de zile! Cu toții așteptăm cu sufletul la gură să-i găzduim în orașul nostru pe creatorii populari din toată țara și cu toții vedem cât de apreciate sunt aceste manifestări pentru turiști. Copiii se bucură și ei ori de câte ori sosesc artizanii cu jucării sau cu distracții.

Cu toate acestea, autoritățile locale din Municipiul Rădăuți nu fac un minim efort să-i întrebe pe cetățeni unde ar fi mai bine să fie amplasate aceste târguri, pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Orașul nostru este mic și cu străzi înguste, iar amplasarea acestor târguri fix pe bulevardul central din oraș paralizează toată așezarea. Pentru acest motiv, cei mai mulți rădăuțeni au ajuns să nu mai aprecieze aceste evenimente socio-culturale, pentru că pe perioada derulării lor, circulația în Rădăuți este un calvar!

Aș aprecia dacă Primăria Municipiului Rădăuți s-ar strădui să evalueze în viitor dacă aceste târguri și expoziții nu ar putea să fie organizate în alte părți ale orașului, astfel încât să nu blocăm cu totul activitatea economică și socială a rădăuțenilor. Soluții sunt foarte multe, numai dacă primăria ar vrea să le caute și să nu compromită astfel frumusețea acestor târguri.” a precizat deputatul PNL, Dumitru Mihalescul.

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here