3 lucruri nelipsite femeilor din Rădăuți în această vară

0
220
3 lucruri nelipsite femeilor din Rădăuți în această vară

În prezent, se pune accent pe modă și pe rafinament în Rădăuți, mai ales în rândul femeilor. Indiferent de vârstă, sexul feminin are un ochi estetic mult mai bine dezvoltat față de cel al bărbaților, iar acest lucru se observă cu ușurință. Când mergi pe stradă sau când ești la o plimbare în parc, rădăuțencele ies în evidență prin stilul lor vestimentar aparte. 

Tendințele care fac senzație în această vară sunt cât se poate de în ton cu cele de afară, iar acest lucru nu poate decât să te bucure. 

Cele 3 piese vestimentare din garderoba oricărei femei din Rădăuți 

  1. Ochelarii de soare de marcă 

De foarte mult timp se poate constata că lumea nu își mai cumpără imitații în materie de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare. Acest fapt poate fi pus pe seama creșterii economice, atât pe plan local, cât și național, iar tocmai de aceea produsele și serviciile din Rădăuți au crescut din punct de vedere calitativ. 

Ochelarii de soare de marcă sunt omniprezenți la orice doamnă și domnișoară, aceștia fiind deja considerați o piesă elementară care trebuie să însoțească orice ținută. Dacă în urmă cu ani de zile imitațiile și ochelarii contrafăcuți dominau piața locală, acum mărcile internaționale de renume și-au făcut loc în rândul rădăuțenilor. 

  1. Sandale de damă cu stil 

Încălțămintea nu doar completează estetica piciorului, ci o și definește în totalitate. Diferența dintre o pereche de pantofi asortată cu ținuta și una care nu are legătură cu restul vestimentației poate fi sesizată cu ușurință de un ochi antrenat. Cu timpul, tot mai multe persoane și-au dezvoltat simțul estetic, iar greșelile în materie de modă nu mai sunt trecute atât de ușor cu vederea.

Tocmai de aceea, orice femeie din Rădăuți care se respectă va purta sandale de damă stilate pe timpul verii, pentru a-și scoate în evidență picioarele și postura. Fără doar și poate, acest gen de încălțăminte este preferat de majoritatea doamnelor pe timpul sezonului călduros, deoarece este practic, comod și în trend. 

  1. Pălării de soare din paie 

Pălăriile de soare vin în numeroase forme, culori și stiluri, dar vara aceasta parcă cele din paie au acaparat întreg peisajul. Nu poți ieși la o plimbare prin Rădăuți fără să vezi cel puțin o persoană cu un astfel de accesoriu, asortat la ținuta cu ochelari de soare și, evident, sandalele stilate mai sus menționate. 

Moda este un lucru trecător, însă ea revine la fiecare 2-3 decenii, într-un fel sau altul. În aceste situații, merită să urmărești cum evoluează tendințele în materie de bun gust atât în Rădăuți, cât și în restul orașelor din România. 

Trendurile de azi pot părea ridicole mâine, însă majoritatea admiră ce vede pe stradă în ziua de astăzi. Tu ce alte tendințe ai mai remarcat? 

Comentează cu Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here